Femeia-deasupra.org foloseste cookies. Prin navigarea pe femeia-deasupra.org, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.

Reguli de comportament la salonul de infrumusetare

 

Dacă este ceva ce nu pot să suport într-un salon de înfrumuseţare este prostia şi frustrarea care sunt într-o strânsă legătură. Acolo, ca şi la medic şi preot, trebuie să existe o legătură între client şi angajatul salonului, bazată pe comunicare, pe respect şi o stare de bine, o atmosferă cât mai plăcută pentru client. Nu suport angajatele proaste care încep cu teorii, îşi varsă frustrările pe client şi o fac pe un ton răutăcios. Şi cel mai des întâlnim aceste specimene la coafor.

Câteva reguli de bun simţ:

– indiferent de vârsta clientei, angajatul este obligat să păstreze un dialog civilizat

– se vorbeşte la pertu dacă eşti prieten/ă cu clienta în cauză

– acordă-i sfaturi doar dacă îi sunt de ajutor şi pe un ton amabil

– nu certa clienta indiferent de situaţie/caz

– nu o bate la cap să facă cum consideri tu, ci întotdeauna ţine cont de dorinţele ei

– nu uita să te prezinţi clientului nou venit

– lasă bârfa cu privire la colega care a plecat în concediu şi nici nu aduceţi în discuţie alţi clienţi

– ia masa în particular şi nu în faţa clientului

 

 

Aviz angajatelor care se cred capul… salonului, dacă o clientă care are de exemplu o problemă cu părul (îl are ars, este prea uscat, nu este bine vopsit sau îngrijit, necesită să fie tuns sau are nevoie de un tratament costisitor) nu începi să o tragi de păr, nu-ţi verşi nervii provocându-i dureri sau rupându-i părul, nu îi spui cu răutate că are părul nu ştiu cum, nu căuta să intri în polemică cu aceasta. Frumos este să îi spui „eu v-aş recomanda să…” pe un ton cât mai blând şi ai de câştigat – face tot ce vrei tu şi pe deasupra, devine clienta ta fidelă.

În cazul celor care se ocupă de pensat, când îţi vine un nou client, nu te apuci să pensezi de capul tău. Ştiu că eşti numită „expertă” în ale pensatului, însă este important să discuţi cu clienta. Tu ai o viziune, dar poate ea nu se acceptă cum o vezi tu şi doreşte ca sprâncenele să fie ceva mai diferite. De exemplu tu faci parte din generaţia femeilor care se pensau subţire precum un fir de aţă, dar clienta ta doreşte sprâncele cât mai naturale, implicit mai groase. Dacă tu faci de capul tău, fără a încerca măcar să faci o medie între viziunea ta şi cea a clientei, cum crezi că o să i se pară ei la final? Şi de unde scoţi… s-ar putea să nu mai crească la fel sau chiar deloc. Cu sprâncenele nu-i de joacă!

 

În consecinţă, sper ca angajatele necomunicative să se schimbe. Să se gândească de două ori înainte de a-şi etala prostia. Să lase loc talentului şi respectului.

 

 

150

Te-ar putea interesa si:

Comments

  1. O alta frustrata pe principiul „clientul nostru, stapanul nostru”. Pe angajate cine le respecta? Ai impresia ca unele cliente nu vin cu aere de grandomanie in fund? Respectul e reciproc, reformuleaza-ti articolul!

    Like? Thumb up 4 Thumb down 2
    • Pe acelaşi principiu, poţi să-ţi reformulezi comentariul. Articolul este de mult prea bun simţ, iar dacă eşti angajata unui salon de înfrumuseţare şi te regăseşte în „aşa nu”, atunci lasă-te de meserie.

      • Hidden due to low comment rating. Click here to see.

        Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 3
        • Mă abţin să-ţi vorbesc pe măsură. Vorbeşti de una singură în toate comentariile de mai sus, te susţii singură doar ca să crezi cu tărie că ai dreptate. Mai citeşte de câteva ori articolul, că poate într-un final o să-i înţelegi esenţa. Dacă continui să crezi că ai dreptate şi nu te poţi elibera de frustrări, vezi femeie de viaţa ta, lucrează la pâine, la mătură sau fă-te director ca să nu te mai deranjeze vreun client.
          Dacă continui cu ideile tale şi comentariile „siropoase”, să-ţi faci şi un control la cap. Nu e firesc să vorbeşti de una singură şi mai ales despre ceva ce nici nu s-a pus problema în articol.
          Şi DA, atât timp cât clienta plăteşte angajatorului şi angajatorul pe tine, mai taci din gură şi fă-ţi treaba cum trebuie! Lasă bârfa, mâncatul în faţa clientei, vorbitul la telefon, ascultă-i şi îndeplineşte-i cererile, vorbeşte-i cu respect (indiferent că are cu zece sau douăzeci de ani mai puţin decât tine) şi nu ca şi când ai fi venită de la coada vacii, nu o trage de păr, nu o brusca etc. Sunt chestii de BUN SIMŢ! Asta dacă ai auzit de el, dar mă îndoiesc.
          Nu-ţi convine de o clientă? Atunci vorbeşte cu angajatorul tău şi lasă-l pe el să decidă dacă doreşte să te mai ocupi sau nu de acea clientă. Din ce-mi dau seama din mesajele tale, ai impresia că ar trebui să primeşti sărut mâna, bani şi un masaj de relaxare de la clientele tale. Respectul trebuie să fie reciproc, însă să ştii că nu întotdeauna am avut parte să fiu respectată măcar pe jumătate din cât am respectat personalul de la saloanele prin care am fost. De aici şi ideea articolul. Mă îndoiesc că o vei înţelege vreodată, că tu rămâi pe dunga ta.

          • Esti o frustrata PUNCT
            Mai multe frustrate dinastea sunt de randul clientelor ,nesimtite si lipsite de bun simt care considera ca „cea care.i face parul frumos” este un sclav ,un simplu angajat care trebuie sa ii inghita mizerile pentru un amarat de salariu pe ideea ca e platita si daca e platita trebuie sa ii faca jocul si sa danseze pentru ca „plateste” ȘEFA. Mai pe scurt TU ca si clienta te duci cu capul plecat si coada intre picioare pentru ca ai ifose si astepti sa faca minuni dupa ce ti.ai batut singura joc de parul tau pana l.ai facut scrum .Vrei ca dupa 200 lei sa pleci cu parul ca Ileana Cosanziana?! Taci si indura trasa de par ca la ce maturica ai facut din el nici cu 2 L de ulei nu ai sanse sa nu te traga atunci cand il periaza.Ai nevoie de servicile ei sa iti faca parul frumos si roaga.te sa fie o artista ca sa ii iasa.Daca o privesti ca pe o simpla angajata nu mai are rost sa mergi la salon,mai bine ramai acasa si da.i cu wash&go păr.Aaa si inca ceva : mai nou nu mai sunt angajati de salon .Fiecare aproape este propriul patron cu PFA si cu „scaun” luat in chirie de la un proprietar de spatiu,nu patron de salon asa ca de acum intreaba-te daca nu cumva „sclava aia de angajata” nu e cumva patronul. Iti doresc minte mai larga si mai mult bun simt.

            Like? Thumb up 0 Thumb down 0
            • Ce frumos te-ai descris, încă din primul rând!
              Tu uiţi că „frustratele alea cu ifose” îţi pun astăzi două felii de pâine pe masă. Aşa că, guriţa închisă şi perie frumos părul clientelor, căci mâine s-ar putea să stai rezemată de tocul uşii şi să te întrebi de ce nu-ţi mai trece nimeni pragul.

  2. Un articol foarte bun, asteptam mai multe pe acest subiect!

    Like? Thumb up 1 Thumb down 0
  3. Principiul corect este ,,Clientul nostru,colaboratorul nostru ”…este clar ca trebuie sa colaborezi cu clienta(ul) ta(tau)…clientii vin intr-un salon sa se infrumuseteze,sa-si schimbe starea de spirit,etc….. nu sunt de acord cu specialistii care cred ca stiu tot si nu colaboreaza cu clientii lor dar nici cu clientele care au citit 2 articole pe internet si se cred hairstiliste ,ba mai mult incearca sa-si dea cu presupusul si-n cazul altor cliente cum ar trebui sa fie coafate(de prost gust) …cand faci o asemenea analiza trebuie sa iei in calcul mai multi factori … dorinta clientului,calitatea firului de par ,ce proceduri i s-au efectuat inainte sa ajunga la salon (vopsit,decolorat,permanent,etc.)…clienta nu trebuie sa intre in salon vorbind ,aproape tipand la telefon (mai sant si alti clienti in salon care nu sant interesati de conversatia ei),trebuie sa vorbeasca politicos cu coaforul,frizerul caruia i se adreseaza ….etc. …ar fi interesant un articol despre comportamentul civilizat al clientilor intr-un salon de coafura …

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 5 Thumb down 1

Lasa un comentariu aici.

*